Despre siropul de artar



Artarul este un arbore rezistent, ce infloreste primavara inainte de a infrunzi, cu lemnul alb si tare, cu frunze lucioase, despicate in cinci lobi lungi si ascutiti.

Descoperit de triburile ameridiene cu mult inaintea colonistilor americani, siropul de artar a devenit o parte importanta din identitatea Canadei, frunza de artar fiind folosita ca simbol al Canadei inca din secolul 18, fiind reprezentata atat pe steagul tarii cat si pe monede.

Legenda spune ca siropul de artar a fost descoperit intamplator de o femeie din tribul indian Iroquois. Se spune ca la plecarea la o vanatoare, sotul ei a smuls toporisca tomahawk din copacul in care o infipsese cu o seara inainte. Un lichid a inceput sa picure din locul unde fusese infipt toporul. A doua zi, femeia a observat ca vasul din scoarta de mesteacan aflat intamplator la poalele copacului se umpluse cu un lichid si crezand ca este apa, l-a folosit la gatit. Rezultatul a fost o mancare dulce, dar delicioasa si foarte apreciata de sotul ei.

In prezent se cunosc 10 specii de artar: artarul de zahar, artarul negru, artarul argintiu, artarul rosu, artarul fin, artarul tepos, artarul de Pennsylvania, artarul cu frunze mari, artarul negondo, artarul circiné. Din acest zahar de artar se fabrica siropul de artar, cunoscut în toata lumea pentru calitatea si efectele sale benefice asupra corpului uman. Siropul de artar se obtine prin fierberea sevei copacului. Seva se recolteaza numai într-o anumita perioada a anului, de la sfarsitul lunii februarie pana la jumatatea lunii aprilie. Dintre numeroasele specii de artar, doar cateva sunt folosite pentru obtinerea acestei delicatese.

In functie de culoare, de data de recoltare a sevei si de gust, siropul de artar este clasificat in trei grade: A, B si C. Daca siropul de grad A are o culoare maronie relativ luminoasa si are o aroma fina, cel de grad C este inchis la culoare si are un gust puternic aromat.

La ora actuala, Canada produce mai mult de 80% din cantitatea de sirop de artar de pe glob, iar productia din Quebec este controlata printr-un sistem de management bine pus la punct.

Siropul de artar poate fi folosit ca indulcitor pentru cafea sau ceai, dand o savoare catifelata sau ca topping pentru vafe, clatite, placinte, dar poate fi folosit si ca parte componenta a unui sos pentru diverse preparate culinare.

Beneficiile siropului de artar asupra sanatatii

Pe langa aroma deosebita si calitatile de indulcitor natural, siropul de artar este si o sursa excelenta de mangan si  zinc, elemente benefice organismului uman:

Compozitia de mangan este un co-factor esential intr-un numar de enzime importante in productia de energie si apararea antioxidanta a organismului. De exemplu, enzima antioxidanta Superoxid Dismutaza (SOD) care dezarmeaza radicalii liberi din interiorul mitocondriilor (uzinele producatoare de energie din interiorul celulelor noastre) au nevoie de mangan. 13 grame de sirop de artar furnizeaza 22% din necesarul zilnic de mangan.

Totodata, siropul de artar ajuta si la protectia sanatatii inimii. Zincul din compozitia sa actioneaza ca un antioxidant si reduce progresia aterosclerozei. Zincul este necesar functionarii normale a celulelor endoteliale si reduce riscul deteriorarii membranelor endoteliale. Studiile efectuate au demonstrat ca deficienta de mangan conduce la scaderea nivelului de HDL (“colesterolul bun”).

Zincul si manganul sunt aliati importanti ai sistemului imunitar. Cercetarile au demonstrat ca lipsa de zinc determina reducerea celulelor albe si a raspunsului imunitar, in timp ce manganul ajuta la reducerea inflamatiilor. In plus, manganul poate actiona si ca imunostimulant.

Siropul de artar poate contribui si la sanatatea sistemului reproducator si ofera beneficii barbatilor. Zincul este concentrat in cantitate mare in prostata, un nivel scazut al acestuia conducand la un risc crescut de cancer de prostata. In practica, zincul este un mineral recomandat de medici pentru reducerea marimii prostatei. Manganul poate juca de asemenea un rol important in sustinerea sanatatii barbatului, ca un catalizator in sinteza acizilor grasi si a colesterolului, participand si la producerea de hormoni sexuali care contribuie la mentinerea sanatatii sistemului reproducator.

Traditia recoltarii siropului de artar in Canada

Quebecul este una dintre regiunile in care traditii si obiceiuri locale au fost pastrate cu deosebita grija pana in zilele noastre.

La vremea aceasta se deschide sezonul cabanelor de zahar. Dar numai daca incep sa se topeasca zapezile, iar pasarea de zahar trece spre nord.

Una dintre cele mai vechi traditii din Canada este recoltarea siropului de artar. Consacrata prin frunza de artar de pe drapelul national, ea este in si mai mare masura o traditie quebecheza, caci aici se recolteaza peste 90 la suta din siropul de artar din Canada, echivalentul a trei sferturi din recolta mondiala.

Este vorba insa de o traditie preluata de la amerindieni, care au numeroase legende despre descoperirea siropului de artar. Traditia aceasta a fost dezvoltata apoi de-a lungul a peste trei sute de ani, prin ameliorari succesive ale procedurilor si tehnologiei, pana la imaginea de astazi a “cabanelor de zahar” comerciale, care reprezinta una dintre atractiile turistice foarte raspandite din Québec.

Inainte de 1700, amerindienii recoltau siropul de artar in modul cel mai simplu cu putinta: primavara, faceau o crestatura in trunchi cu tomahawkul (securea de vanatoare) si puneau in spartura o aschie de lemn ca un jgheab, de-a lungul careia lichidul se scurgea spre baza trunchiului intr-un mokuk, un recipient din coaja de mesteacan, in forma de covata.

Lichidul acesta, numit apa de artar, avea o concentratie de zahar cuprinsa intre 2 si 3% si era pus la fiert ca sa devina mai dulce, prin evaporarea apei.

Colonistii europeni de dupa 1700 au adus putine ameliorari. Ei au schimbat recipientul din coaja de mesteacan sau din argila cu vase de arama sau de fier. Dar cum fierberea se facea sub cerul liber, fara sa fie la adapost de intemperii, siropul obtinut continua sa fie, nu doar in cantitati mici, ci si de o calitate incerta. Trebuiau intre 30 si 35 de litri de apa de artar pentru un litru de sirop cu o concentratie de 8%. Daca fierberea continua, se obtinea zaharul de artar.

Primele “cabane de zahar” au aparut la inceputul secolului al XIX-lea, dar la inceput erau rudimentare, serveau doar pentru produce­rea siropului si zaharului necesare consumului familial. Abia la jumatatea secolului al XX-lea, cabanele de zahar au devenit ceea ce sunt astazi, echipamentul lor s-a rafinat, iar volumul productiei a crescut exponential. In zilele noastre, recoltarea de sirop de artar se face in plantatii de sute de arbori printr-un sistem de conducte din material plastic, inlocuind butoaiele, galetile, transportul apei de artar cu ajutorul cailor sau al tractoarelor. Apa de artar este pompata din arbore direct in rezervoarele de inmagazinare a siropului.

Sezonul siropului de artar se deschide la inceputul primaverii, in preajma echinoctiului. Exista mai multe semne traditionale care prevestesc apropierea lui si dintre acestea fac parte aparitia pasarii de zahar, o pasare arctica migratoare, din familia presurii, care la inceputul primaverii poate fi vazuta zburand spre nord.

El marcheaza totodata sfarsitul Postului Mare dinaintea Pastilor si, din acest motiv, in cabanele de zahar de altadata recoltarea siropului de artar era un prilej de refacere a contactelor sociale intrerupte de iarna aspra. Oamenii se bucurau sa se revada, petreceau, vegheau in jurul vaselor in care fierbea apa de artar, spuneau glume si povesti ca la clacile taranilor nostri. Se faceau adevarate ospaturi cu mancaruri traditionale asezonate cu sirop.

Alteori, prepararea siropului de artar in cabanele de zahar facea parte din ritualul de trecere a baietilor de la adolescenta la varsta adulta: tanarul care se dovedea capabil sa asigure noaptea supraveghe­rea si producerea zaharului de artar era considerat apt sa intemeieze o familie.

Erau de asemenea si unele superstitii. Astfel, daca proprietarul unei plantatii de artari, in loc sa mearga la slujba din Vinerea Mare dinaintea Pastelui, prefera sa ramana in cabana preocupat de siropul sau, se spunea ca arborii nu-i vor mai da sirop, ci sange. Tot astfel se spunea ca artarii crestati in Vinerea Mare sangereaza.

Cabana de zahar era reputata si ca un loc care asigura protectia drumetilor. Pe vremuri, ea era lasata deschisa tot anul si inauntru erau asezate la vedere chibrituri si sirop de artar pentru cei care s-ar fi ratacit in padure.



Comments are closed.